Dupa o prima zi de antrenament lejer si o seara romaneasca in care ne-am delectat cu bibani si stiuca (de, n-am putut sa ne abtinem) urma sa intram cu adevarat in „paine”. Sub indrumarea ghidului nostru Bjorn ne-am deplasat pe raul Ume intr-o zona unde s-a construit o hidrocentrala. Trebuie spus ca in ultimii zeci de ani s-au construit foarte multe hidrocentrale pe raurile din Suedia si din aceasta cauza s-au distrus raurile alta data propice somonilor si pastravilor si s-au creat zone prielnice pentru stiuca. Asta se pare ca i-a deranjat destul de mult pe foarte multi suedezi iubitori de pescuit la salmonide. Uniii erau chiar foarte vehementi (printre care si vreo 2 ghizi de-ai nostri) si spunea sa pastram stiucile si sa le mancam. Pesemne ca si ei fac la fel pentru ca prin padurile ce imprejmuiau lacul erau foarte multe carcase de stiuca intrate in putrefactie.
Am facut echipa cu Adi si a urmat tragerea la sorti. Din pacate din lipsa de barci una din echipe a trebuit sa pescuiasca de pe mal exact sub baraj, unde ghizii ne spuneau ca ar fi ceva pastrav. A tras el batul pentru ca daca l-as fi tras eu cu siguranta pescuiam de pe mal.
Ne-am imbarcat si am pornit in cautarea cumetrelor cu gandul la recordul zonei, una de 11 kg. Aproximativ o ora ne-am pierdut-o tatonand o parte de mal unde apa avea cativa metri, iar pe fundul lacului era vegetatie abundenta, sperand sa se ridice ceva la oscilantele noastre – harta de mai jos, zona 1. Nu am reusit sa prindem nimic si ne-am mutat in aval, unde, intr-un colt – zona 2 – Adi le-a dat de urma si din cateva lanseuri printre bolovani si iarba a adus la barca 3 „cumetre” sarite de 2-3 kile care ne-au dat sperante.
Ne-am mutat apoi in zona care avea sa devina cel mai prolific loc de stiuca din deplasarea noastra din Suedia – zona 3 pe harta de mai sus. Practic un canal de legatura intre doua acumulari mai mari de apa, canal unde apa avea intre 1 si 3-4 metri si curgea destul de repede, pe alocuri vijelios, unde bolovani de cativa metri si vegetatie submersa se intrepatrundeau pentru a crea zone perfecte de adapost pentru stiuci. Nivelul apei depindea foarte mult de uzinarea care se facea la baraj lucru care la fel de mult influenta si modalitatea de hranire a stiucilor. In momentul in care se uzina puternic vegetatia se indrepta catre aval rezultand astfel un fel de umbrele de vegetatie sub care stiucile stateau la panda. Cand nu se uzina (era un program precis de uzinare) vegetatia se indrepta pana spre suprafata apei.
Am descoperit locul impreuna cu Adi, tatonand malurile si lasandu-ne purtati de ape in aval. Ghidul nostru stia de o insula in mijlocul raului dupa care urma o zona de vegetatie. S-a dovedit a fi punctul de plecare al unui pescuit la stiuca special. Stiucile atacau furibund oscilantele noastre, cea mai pruductiva (cu peste 90% din capturi) dovedindu-se a fi (ca si in urma cu doi ani) Berti Linx. Am prins in ziua respectiva undeva in jur de 25 de stiuci (Adi peste 15, eu 7) etrem de nervoase, care erau adaptate perfect traiului in apa curgatoare si care profitau din plin de fiecare obstacol submers.
Am folosit amandoi lansete din clasa medium-light Seeker 654 din fibra de sticla, cu linguri de 10 grame si fir textil, care ne-au facut drill-urile o nebunie, adrenalina urcand la cote maxime. Surprinzator pentru noi a fost faptul ca in momentul in care unul era in drill cu o stiuca, miscarea acesteia, zgomotul din apa si de la suprafata ei activau alte stiuci si nu de putine ori aceste s-au apropiat si cautau sa atace. Ba chiar la un moment dat un monstru pe care l-am apreciat noi la 7-8 kg a incercat sa atace o stiuca agatata de vreo 4.
A doua zi ne-am prezentat in acelasi loc, insa rezultatele nu au fost nici pe departe aceleasi. Conditiile atmosferice au fost asemenatoare, probabil uzinarea sau faptul ca inainte cu o zi portiunea de apa respectiva fusese batuta de patru barci facand ca rezultatele sa fie mult mai slabe. Am ramas totusi cu o experienta extraordinara, una din cele mai frumoase zile petrecute in Suedia.
