Salau a la carte este cel mai nou film din seria Pescari gurmanzi, pe care l-am realizat, impreuna cu Mircea, la finalul anului trecut, in Delta Dunarii. Am prins salai frumosi, i-am gatit in doua feluri, am prins si avati, pe scurt am avut un final de toamna nemaipomenit.

Gazda ne-a fost inca o data Hotel Egreta Hidroturism, locul in care ma simt cel mai bine, fie ca ma duc cu familia, fie ca ma duc la filmare.

Vei avea ocazia sa vezi in film un tartar de salau, facut chiar acolo, in barca, dar si un salau prajit in untura de rata, „reteta” pe care chiar te invit sa o incerci pentru ca vei descoperi niste imbinari de gusturi interesante.

Premiera filmului Salau a la carte va avea loc pe 18 februarie, de la ora 21:00, la Fishing & Hunting Channel. Iata cateva imagini din film.

PESCARI GURMANZI

Pescari gurmanzi a plecat de la ideea de a prezenta natura, în toată splendoarea ei, prin prisma pasiunilor a doi prieteni, pescuitul și gătitul. Doi aventurieri, două caractere diferite, care se completează prin hobby-urile comune.

Vom pescui în locuri sălbatice, vom găti rețete inedite, vom asculta glasul păsărilor, al pomilor, al pământului, aerului, apei sau al focului. Ne vom bucura.

Mircea Horobeț (pasionat de arta culinară, fotograf și pescar)
Pescar gourmand, pasionat de călătorie în natură, așa hai-hui, fără un țel anume, în căutare de gusturi, rețete, pești, cântece de păsări și sunet de ape, colecționar de amintiri, imagini și trăiri.

Cristian Albu (pasionat de pescuit, calculatoare și învățăcel în ale gătitului)
Pescar pasionat de răpitori, realizator al seriei de emisiuni Studiu de caz la Spinning la postul Fishing & Hunting TV. Combină pasiunea pentru pescuit cu aceea pentru gătit. Pescuiește cu plăcere orice pește, fie el de râu sau lac, cu dinți sau cu mustăți. Mottoul lui, Pescuiesc, deci exist!