Saptamana trecuta am dat o fuga in Delta cu ocazia unui Team Building … de fapt 3 zile „la lucru” avand in vedere jobul de acum. Nu mai fusesem in Delta asa devreme (in iunie), trecutele iesiri fiind numai la sfarsit de vara sau toamna.
Am gasit delta superba. Apa peste tot, maluri fara gunoiae si peturi, care probabil erau acoperite de ape. Zeci de familii de pelicani adunate prin ghioluri si prin canale, sute de egrete care stateau dimineata la panda langa maluri, nuferi albi si galbeni conturau un tablou superb.
Bineinteles ca nu puteam sta departe de pescuit asa ca sambata am avut 2 partide, una dimineata si una seara, de stiuca si biban. I-am gasit pe amandoi intr-un mare ghiol si m-am distrat de minune. Nu au fost capturi spectaculoase, insa au fost numeroase (daca e sa vorbesc de bibani) si multumitoare (de stiuca). 7 stiuci si nenumarati bibani au conturat o zi de vara caniculara din care m-am ales si cu arsuri din cauza soarelui.
Lanseta facuta special pentru mine de Gabie … belea, prinde singura
Sa fie oare voblerul cel bun? Am pentru cele ca el un Lamiglass Certified Pro Glass, care era la prima iesire la apa.
Unul caruia i-am declarat dragoste eterna.
Am lasat Delta cu ale ei ape involburate cu o promisiune… ca voi reveni chiar anul asta, in toamna, sa o vad. Mi-a promis ca ma va astepta … cu stiuci si bibani.
Foto: Alin Manu