Cand am aflat ca voi face parte din grupul care va insoti echipa nationala in Laponia am crezut ca nu e adevarat. Stiam de aventurile de acum doi ani si ce-i drept speram sa fiu printre cei care reprezentau revista, mai ales ca aveam experienta anului tracut, cand am fost in Italia. Lotul urma sa se deplaseze intr-o expeditie care reprezenta atat o rasplata pentru cele petrecute in anul precedent cat si o incercare de a reedita succesul de acum doi ani cand am urcat pe primul loc in competitie.
Am plecat spre raiul pescarilor de rapitori intr-o vineri noapte, undeva in jur de ora 2-3 urmand ruta Bucuresti-Pitesti-Sibiu-Cluj. Sambata dimineata ne-am intalnit la Cluj cu alti baieti si dupa o pauza prin Oradea, in care ne-am si facut stocul de alimente, am plecat la drum. Drumul pe cat este de frumos, pe atat este de obositor.Varianta cu masina plus feribot inseamna undeva in jur de 1300 de km de la Cluj pana in Gdansk (Polonia) dupa care 18 ore pe feribot pana in Nynasham, dupa care alti peste 1000 de km pana in zonele bune e pescuit. Un drum de peste trei zile, dar care, ce-i drept, este foarte frumos – asta daca alegi varianta prin Slovacia si pe langa Muntii Tatra de pe la granita Slovacia-Polonia.
Polonia mi-a parut foarte asemanatoare cu Romania cel putin la prima vedere. Sosele pe alocuri extrem de proaste, oameni obisnuiti pe fata carora munca isi pusese amprenta, imbracati modest, blocuri gri-negre cojite si multe case darapanate. Probabil in orasele mari situatia e alta, dar cel putin in Gdans, oras-port situatia era grava. Imaginea o mai ridicau fetele de pe strada, foarte multe dragute si pline de feminitate.
O prima experienta interesanta a fost pe feribotul Scandinavia din flota Polferries. Dupa ce am asteptat vreo ora la coada, ne-am imbarcat undeva in jur de ora 16-17:00 urmand a pleca la 18:00. Sute de oameni de diferite categorii sociale. Suedezi, polonezi, unguri, romani (noi) si foarte multi rusi. Am trait cumva atmosfera de pe Titanic cu separarea celora cu bani (nu foarte multi probabil) care socializau in restaurante de cei din clasa mai joase care dormeau undeva la ultimele niveluri, acoperiti cu paturi si mancand din sacosa.
Am ajuns a doua zi in Suedia (dupa 18 ore de mers pe Marea Baltica) si dupa o scurta vizita prin Stockholm, in care am admirat „arhitectura” locului
… si am servit cate un kebab (pentru mine a fost probabil cel mai bun kebab mancat pana acum – iti treceau prin gura niste arome de innebuneai …
am plecat catre Lyckselle, un oras cu pana in 30.000 de locuitori, unde, pe la ora 2 noaptea, aveam sa ne intalnim cu ghidul nostru, Bjorn (Urs) un suedez pur-sange. Am mai mers ~70 de kilometri si am ajuns la vija care avea sa ne gazduiasca pentru cateva nopti, vila situata intr-un orasel, oarecum izolat – Gunnarn.
Pentru cei care nu ati fost pana acum in Suedia (probabil 3-4 :P) trebuie sa va spun ca este o tara unde peste tot vezi cate un rau, un lac, o apa cu toate foarte curate – nici nu vreau sa ma gandesc cum e in Finlanda. Cu asta in minte, ne-am trezit dupa doar cateva ore de somn si la pranz am plecat catre prima locatie de stiuca pe care am pescuit: raul Ume (Umealven), un rau care pe portiuni intinse avea aspect de lac, mariginit de pietre, foarte multe aduse cu elicopterul pentru a intari si a infrumuseta zona (zic eu). Capturile nu au fost numeroase, ceva bibani
si ceva stiuci …
(multumesc inca o data Gabie pentru lanseta)
… facandu-ne incalzirea pentru ce avea sa se intample a doua zi.
Din pacate pentru mine (si pentru Adi) raul si-a cerut ceva ofrande: dupa ce am prins o stiuca – cea din imagine – in momentul in care am vrut sa o eliberez, m-am dezechilibrat si am eliberat-o … cu tot cu grip :). Asadar aceasta este ultima poza in care gripul lui Adi a fost vazut in gura unui peste. Scuze my bra’ !
Captura zilei a fost adusa la barca de Mishu, care cu 108 cm si 8 kg de carne macra si muschi ne-a saturat pe toti la masa – din pacate un accident datorat tot unui grip buclucas a rupt gura stiucii pe care a trebuit sa o retinem.
Un inceput bun de expeditie de pescuit intr-o Suedie in care, poate, spre surprinderea unora, nu am vazut niciun peste pe mal.
Au urmat doua zile cu stiuci incredibil de rele despre care va voi povesti intr-un post viitor.
